Home » D:News » Să regândim oraşele, pentru a combate schimbările climatice

Să regândim oraşele, pentru a combate schimbările climatice

Să regândim oraşele, pentru a combate schimbările climatice
Publicat: 26.01.2011
Oraşele generează cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră, astfel încât reproiectarea lor şi modificarea stilului de viaţă urban ar putea fi un element-cheie în reducerea poluarii şi a incalzirii globale, afirmă o echipa de experţi ai Băncii Mondiale.

Locuitorii oraşelor alcătuiesc, la ora actuală, jumătate din
populaţia planetei, dar sunt responsabili de 71% din emisiile de
gaze cu efect de sera corelate cu consumul de energie, iar
specialistii estimeaza ca această cifră va ajunge la 76% până în
2030.

Studiul realizat la Washington, SUA, de analisti din cadrul
Băncii Mondiale a luat în calcul emisiile de gaze cu efect de seră (GHG – greenhouse gas)
din 100 de oraşe din întreaga lume.
Diferenţele constatate se datoreaza nu numai modelelor de consum
specifice locuitorilor, ci şi mediul urban însuşi.

Astfel, în New York, emisiile GHG pe cap de locuitor reprezinta
jumătate din emisiile GHG pe cap de locuitori din Denver, SUA; iar
la Toronto, Canada, emisiile GHG pe cap de locuitor sunt, în
centrul oraşului, de zece ori mai mici decat în zonele rezidenţiale
din suburbii.

Emisiile de gaze cu efect de seră sunt, în cea mai mare măsură,
asociate cu stilul de viata al celor înstăriţi, inclusiv opţiunile
lor privind tipul de locuinţă.

Autorii studiului sugerează ca edilii din oraşele care cresc
rapid (cum sunt multe orase din China, de exemplu), ar trebui sa
aiba în vedere atât utilizarea unor surse de energie „verzi”, cât
şi proiecte de infrastructură şi rezidenţiale care sa se
concretizeze în construirea unor zone urbane dens populate (dar în care sa fie,
totuşi, agreabil sa trăieşti).

Sursa: Science NOW

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin